Te pregatesti sa iesi afara. Sa cauti de lucru. Sau sa iei paine. Sau sa iti duci copii la gradinita. Imbraca-te bine, caci te vei intalni cu ea. Cu viata. E goala, e dezbracata. Nu are nimic pe spate. Isi arata dintii albi… depinde cum o privesti… Pare un zambet… sau un ranjet sinistru. Pentru fiecare e altfel. E zgripturoaica rau viata asta, fie ea si dezbracata….

 Ai zice ca e o femeie subtire, mladioasa si delicata cu trup fin de fecioara… ah, numai junii de 18 ani mai au astfel de vise…

Cu cat inaintezi si te strecori mai departe pe fagasul timpului, viata devine mai aspra, cu pielea mai zbarcita, ridata si tepoasa, de parca s-ar fi imbracat cu par de animal… Cauti indelung o cuta fina, ai vrea sa gasesti un san cald, ca de mama, o coapsa zvelta de amanta, un suras senin de iubita… Dar nu mai sunt… Apar uneori ca niste amintiri, poate daca iti pui niste ochelari grosi si te uiti asa la ea, la viata.

Cand iesi afara, in viata, trebuie sa te imbraci bine. Gros. Cu un palton strasnic, cu manusi si fular. Pune si ceva pe crestet. E rea. Si te zgarie. Nu vrei sa te intorci cu rani pe trup.

 O admiri, o iubesti, e amanta perfecta cand ai 20 de ani. Ii dai totul, nu te uiti nicaieri, te pui pe tava si te servesti, traind plenar. Bani… ce conteaza, te descurci si cu un pol… Te hranesti cu lapte de stele, cu vise si cu dragoste la pahar… Si cu putin alcool sau o tigara, cu un sandvis de la colegul din camin… Nu conteaza, viata e frumoasa, e atat de tanara, e o serpoaica cu ochi de foc si pielea fierbinte, te imbata cu fiecare privire… Iti sopteste la ureche „Vino…” Si tu te duci. Oriunde te cheama, fara drept de apel.

 Mai trece un timp… Dupa atata trai impreuna se iuteste ca o nevasta cu toane. E capricioasa si intepata, imbufnata, dar si surazatoare. Cand are chef. In zilele bune. Si pentru zielele bune o iubesti. Atunci o adori, te simti ca la 20. Inca stie sa te scoata din minti, sa te innebuneasca si sa te impinga la pacate! E frumoasa! I-a mai aparut un rid in coltul ochiului, dar e falnica, cu carnea tare si respiratia calda, parfumata… Iti da ce ii ceri, dar pune conditii. Trebuie sa fii al ei, fara prea multe comentarii. Daca ai calcat stramb… te-ai ars. Scandal, urlete, dureri de cap. Nu vrei asa ceva… Traiesti frumos, aveti si greutati… Apar si grijile, copiii, munca… dar inca o iubesti, esti vrajit. Nu ai putea fara ea.

 Si uite asa se scurg mai multe ierni. Si primaveri, si rasarituri si amurguri. Si dupa-amieze lenese care va prind imbratisati in penumbra. Si dimineti cu furtuna, si zile calde, cu soare si rasete si sarutari fierbinti, cand totul pare posibil… Si tristeti, melancolii cu oftaturi lungi si dor de duca… S-a indepartat. Sau poate tu. Nu mai poti. Nu ii mai faci fata. Te cheama, dar nu ii mai poti raspunde. Ti-e greu, parca prezenta ei te afunda in pamant… iti sta ca plumbul pe umeri. S-a harsait si parca a imbatranit… Pielea i-e rece, privirea opaca, fara lumini… E cenusie si lipicioasa, greoaie, parca i-a crescut o carapace pe spate… S-a incovoiat… E aspra, e dura, iti vorbeste scurt si rece, cuvintele cad bolovanos. Ati trecut printr-atatea… nici nu mai stii… Si boli si dureri de beton, acum surde si inghetate… Sunt acolo, s-au pietrificat… la tine in suflet. Te uiti la ea, nu o mai recunosti… Si ea se uita strain la tine… Parca ceva ii luceste in ochi… dar dispare. Isi misca cu greu trupul tepos si iese… in lume.

 Cand iesi afara sa te imbraci gros. Sa iti pui si ceva pe crestet. Si manusi, si fular. O sa te intalnesti cu viata. E in pielea goala, dar parca i-au crescut zimti pe spinare si are ace de gheata in rasuflare. Nu vrei sa te intorci cu rani pe trup. Iesi afara… e peste tot. Sa nu o certi… incearca sa treci pe langa ea. Daca o privesti in ochi, sa ii spui o vorba buna. Sa o ierti. Si ea a iubit odata.

De cand ne indragostim si punem ochii pe el, stim ca nu vrem sa il impartim cu nimeni. Vrem sa fie numai al nostru, partenerul, prietenul, mai tarziu sotul sau amantul. Vrem monopol deplin pe iubirea lui, vrem credinta pana la moarte, pecetluita cu sarutari fierbinti si imbratisari pasionale. Orice relatie amoroasa porneste la brat cu un cuvant nerostit, cu o idee dreapta, ferma, intepatoare: monogamie. „Sunt cu tine daca esti doar cu mine.”

De ce monogamie, de ce obsesia asta pentru o relatie singulara? Animalele „iubesc” multilateral, se insotesc liber, iar un mascul se bucura de mai multe femele intr-un singur sezon fara mustrari de constiinta. Iar ele isi schimba partenerii cum se nimereste. Fara angoase, fara remuscari, fara resentimente. Totul e pe intelese, dragostea e la liber, se da si se primeste cu generozitate!

De ce noi, oamenii ne zgarcim la a da si a primi iubire? Dragostea a ajuns un bun care se obtine in schimbul a ceva. „Te iubesc neconditionat!” spune ea. Dar in momentul in care descopera ca el se vede si cu alte femei sau are chiar si o intalnire de afaceri cu o supla doamna de 20 si ceva… filmul se rupe, gelozia rabufneste si fiara se dezlantuie. Iubirea neconditionata ajunge sa fie data cu portia, „doar daca” el se cuminteste si revine blajin si spasit in caminul conjugal.

Monogomia este o stare inventata de societate. „Familia, celula de baza a societatii” este o sintagma putin cam rasuflata in aceste timpuri. Da, poti intemeia o familie si fara casatorie. Cred ca exista cupluri care traiesc in concubinaj si sunt mult mai stabile si mai unite decat celebrele casatorii de 5 ore sau chiar 5 ani, unde iubirea curgea pe pereti la inceput.

De ce monogamie? Ca asa ne-am invatat, ca asa ne-am obisnuit. Ca asa am vazut acasa, in familie. Ca asa e bine si frumos.

 De ce nu monogamie? Pentru ca suntem liberi. Pentru ca e o alegere. Pentru ca poti negocia, poti cadea de acord. Pentru ca iubirea nu are limite si e multipla. Pentru ca un barbat poate iubi mai multe femei deodata in feluri diferite. Pentru ca o femeie isi poate oferi inima unui barbat si trupul altuia in egala masura.

Desigur, poligamia nu e pentru oricine, ci doar pentru cei deschisi si puternici. Asa cum nici monogamia nu e pentru toata lumea: unii o pot gusta cu nesat, altora li se strepezesc dintii de la prima inghititura. „Ce otrava o mai fi si asta?” gandesc unii barbati speriati, trezindu-se incatusati cu o bucata de metal pretios pe deget. Asta inseamna ca… „Adio fete dragute si baute cu baietii in streatpease-club…? Sa nu ma mai intalnesc cu Diana la o cafea, sa nu o mai sun pe Roxana cand ma simt singur? Asa ceva nu e de conceput… ”

Monogamia e o dulceata de cirese amare pentru cei cu inima prea usoara. Si e o lingurita de miere intr-un pahar cu lapte pentru cei virtuosi. Monogamia… e doar un cuvant. Iubirea e totul.

Nu am mai scris demult pe aici si imi pare rau ca trebuie sa revin cu un subiect neplacut si putin neobisnuit pentru seninatatea si spiritul optimist al acestui blog.

Au trecut si alegerile… si inca nu s-au terminat.  Cele mai importante alegeri prezidentiale din ultimii 20 de ani, care marcheaza sfarsitul celor doua decenii de tranzitie prezise de Silviu Brucan. Au trecut… si cu ei s-a dus si speranta de schimbare care s-a nascut si s-a inaltat ca un val, atingand culmea duminica seara, 6 decembrie, la ora 21:00. A fost un moment fericit, apoteotic, emotionant cand sondajele exit-poll l-au dat pe Mircea Geoana castigatorul alegerilor prezidentiale. Am plans si am ras cu el, simtind si traindu-i emotia. Am vazut lacrimile de bucurie ale sotiei, am vazut un Mircea Geoana razand si bucurandu-se ca un copil, facandu-si cruce, sarutand icoana si tinand un discurs plin de speranta. Dincolo de toate promisiunile politice am vazut acolo sinceritate. Dincolo de toate mastile diplomatice am vazut acolo un OM care credea sincer ca poate scoate tara din criza!

M-am uitat apoi la discursul lui Traian Basescu si mi-a inghetat sangele in vene. Am urmarit cu atentie fiecare cuvant care il spunea si nu imi venea sa cred, mi se strangea stomacul de frica si rusine: era baut! A avut curajul si atata lipsa de bun simt fata de poporul pe care vrea sa il conduca incat a iesit beat in fata natiunii, asigunradu-i pe alegatorii lui ca el a castigat. Deja.

Am vazut un Traian Basescu avid de putere, imbatat de frica si de bucurie malefica, un Traian Basescu care stia sigur ca aparatul sa de furt inca lucreaza si ca va face tot ce e posibil si imposibil pentru a-l scoate castigator. Stia. Era sigur pe el si mai ales pe clica lui de hoti. Mi-a fost frica si imi este si acum la gandul ca acest om are in mana destinele Romaniei pentru urmatorii 5 ani!

L-am votat pe Traian Basescu acum 5 ani pentru ca am crezut cu tarie in schimbare. L-am voitat pe Mircea Geoana acum pentru ca mi-am dorit sfarsitul razboiului si certurilor politice, mi-am dorit si imi doresc liniste in tara, stabilitate si un mediu in care toti putem sa crestem si sa prosperam. M-am inselat… Stiu ca si PSD a furat, au spus-o singuri, cu gura lor. Au recunoscut. Toti au furat acum, in decembrie 2009. Un ziua de Sf Nicolae batalia a fost crancena, pe viata si pe moarte. S-au folosit cele mai marsave metode, de la stins lumina pana la intoducerea de voturi anulate in urma sau furtul stampilii etc.. Nu mai spun, mi-e groaza cand ma gandesc… Total nedemn pentru o tara membra a UE, pentru o democratie din anul 2009…

Ce mai conteaza acum… Am dovedit, astia suntem. Razboiul se da intre cine fura mai bine, intre cine se pricepe sa minta mai frumos si cine are mai multi oameni in teritoriu, cu mana lunga si mai bine organizati.

Degeaba va depune Mircea Geona contestatie – desi sper sa aiba castig de cauza. Din pacate Curtea Constitutionala este cumparata de Traian Basescu. Cu cine sa te lupti, la cine sa plangi, cui sa ceri ajutorul?

Suntem singuri si trebuie sa ne rezolvam problemele aici, chiar daca asta inseamna  – tristul adevar – inca 5 ani cu Traian Basescu…

Curaj si incredere. E tot ce mai putem avea acum.

Surse fotografii:

Basescu: www.gazetarul.ro

Geoana: Jurnalul National – Karina Knapek – www.jurnalul.ro/foto/

De ziua lui, 29 august, cand Michael ar fi implinit 51 de ani, fanii in Bucuresti i-au adus un omagiu prin dans. Impresionant! Felicitari, romani!

Ultimul ramas bun, ultimul omagiu… Astazi Michael Jackson si-a gasit in sfarsit odihna in cimitirul Forest Lawn – LA, dupa mai bine de doua luni de la trecerea in nefiinta. 

Nu mai e nimic de spus, cuvintele sunt de prisos… Cred ca in ultimele doua luni s-a scris si s-a vorbit mai mult despre Michael decat atunci cand era in viata…

Ce mai poti spune? Doar ca muzica lui va fi nemuritoare si ca nici un alt artist nu a reusit sa atinga pana acum recordurile si standardele pe care el le-a ridicat in muzica si in showbiz. Si e greu de crezut ca va reusi cineva…

Familia si prietenii si-au luat ramas bun… Totul e simbolic, pentru ca nu iti poti lua ramas bun de la un om care va fi mereu in sufeltul tau. Si care va trai vesnic prin muzica sa. Michael e aici. In fiecare clipa cand cineva asculta una din melodiile sale. 

Goodbye, Michael. And welcome back.

A trecut si vara asta! Ce repede zboara timpul! A trecut si vacanta, am revenit la munca. Nu imi pare rau ca s-a dus, a fost frumoasa si foarte odihnitoare! Cu multa, multa liniste.

De obicei oamenii se intristeaza cand vine toamna. Zilele mai scurte, frigul, ploile, norii ne dau o stare de anxietate, angoasa, proasta dispozitie, chiar deprimare. Hmm… Dar depinde cum privesti lucrurile. Daca stam sa ne gandim nostalgici la vara care a zburat si la vacanta pe malul marii sau pe varful muntelui, desigur ca nu o sa ne simtim bine intre cei patru pereti ai biroului, cu monitorul in fata, privind fotografiile din concediu… E nevoie sa ne uitam la clipa de acum, la ce facem si sa ne concentram pe ACEST moment. Doar asta ne poate scapa de nostalgie si deprimare.

Pentru mine toamna e un nou inceput. Toamna aduce intotdeuna o groaza de proiecte noi, de oportunitati, idei noi si proaspete, evenimente culturale, concerte, muzica, piese de teatru, forfota creativa, bucurie, miscare, viata! Nu mai lancezim sufocati la 40 de grade, cu creierul incins de caldura si golit de idei. Lucrurile incep sa se miste, copiii revin la scoala, lumea vrea sa faca proiecte, orasul revine la viata! Din pacate asta inseamna si aglomeratie, trafic, inghesuiala, imbacseala… Daca mai si ploua, ne-am scos… peri albi la volan sau in autobuz. Dar asta e. Avem nevoie si de toamna

Nu disperati! Hai sa privim partea frumoasa a lucrurilor! S-a racorit, e placut, seara, dupa munca, poti savura o ciocolata calda sau chiar un pahar de must (cine are!) hmm… Buuunn!

Cu toate panzele sus, prin frunzele ruginii de toamna!

Enjoy!

Vara e pe terminate… cica. Pentru mine abia incepe. Inca nu am plecat in vacanta, mai am putin, dar simt deja bucuria si placerea unui concediu in aer liber, la munte. Abia astept! Soare, flori, aer curat si proaspat, dimineti racoroase cu iarba umeda, dupa-amieze calde si linistite… O placere. Gandul la apropiata vacanta si la muntele linistit care ma asteapta ma face sa mi se para usoare si placute zilele ramase in Bucurestiul incalzit si obosit… Am impresia uneori ca orasul asta e viu si respira, iar acum, cand oamenii au plecat in vacanta si strazile sunt mai goale ca de obicei, isi trage si el sufletul si isi indreapta spatele cocarjat de atata povara, praf si caldura…

Luati-va un minut sa visati la o pajiste cu flori, la un copac de la poalele muntelui, la un camp de floarea soarelui sau la un parau proaspat si nelinistit ce curge printre stanci! Imprumutati putin din pacea lor si din bucuria lor de viata! Acum nu-i asa ca toate vi se par mai frumoase, mai usoare, mai vii?

Zi frumoasa si insorita tuturor!

Ce mai citesc… Dupa ultima Seara de lectura, unde am vorbit de Istoria cuceririi amoroase, ne-am imprietenit cu dl Bedros Horasangian, invitatul nostru la eveniment. Si am inceput sa citesc minunatele lui povestiti cu si despre femei din “Miss Perfumado si alte femei” – editura Leda. Am citit MARISA (o puteti citi si voi in serial pe 121.ro) si mi-a placut mult. Imi place stilul – pur si simplu parca ar fi scris o femeie cartea, nu un barbat Dl Bedros reuseste sa surprinda toate gandurile, framantarile si micile “trancaneli” interioare ale femeilor – doamnelor, suntem portretizate si pictate la fix in “Miss Perfumado…” !

Ce mai … va invit sa cititi cartea si sa cititi, in serial, cateva povestiri din Miss Perfumado pe 121.ro. Saptamana asta – prima parte din MARISA. Scrie cum se termina povestea si pune intrebari autorului – Bedros raspunde in direct pe 121.ro

Lectura placuta!

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Cu totii avem caderi. Si eu. Oameni suntem. Cu cat te ridici mai sus si crezi ca ai scapat, ca de data asta o sa fie altfel, o sa fie mai bine, cu atat pici mai tare. Cazi, te lovesti, simti ca esti schilodit. Alegerea e a ta, depinde de tine cat vrei sa stai… cazut, cat vrei sa zaci sa iti lingi ranile si sa iti plangi de mila. “De ce mi se intampla numai mie? De ce se intampla asta din nou…?” te intrebi furios si neputincios. Ok. Poti sa stai acolo cu picioarele rupte, tarandu-te prin praf cu zilele, cu lunile, poate chiar cu anii… Insa in momentul in care te ridici nu mai e la fel. Nu mai seamana cu data trecuta. Te scoli in picioare, te scuturi de praf, iti indrepti genunchii si spatele si faci primul pas. Si apoi pe al doilea. Si ridici ochii spre oamenii din jurul tau si spre cer. Si parca lumea nu mai e atat de rea.

Si cand crezi ca totul s-a rezolvat si ti-ai recapatat increderea in oameni, vine din nou, ceva te loveste iarasi… si cazi inca o data. Mai rau de data asta. Si pentru o clipa ti se pare ca lumea s-a prabusit. Din nou. Intr-o groapa mai adanca si mai intunecata decat data trecuta. Si simti ca nu mai ai putere nici sa scancesti, nici sa te vaieti, nici sa scoti vreun sunet. Nici sa respiri. Parca ai murit.

Si dintr-o data… se intampla. Te ridici din nou. Nici nu stii de unde vine forta de a-ti mai indrepta genunchii si spatele. Pur si simplu e acolo. Te minunezi si tu. Te ridici si te uiti din nou uin ochii oamenilor. Si spre cer. De data asta parca timpul a fost mai scurt… Caderea s-a transformat mai repede in urcus, in ridicare. Nu stii cum, dar parca ai mai multa putere. Si liniste.

Si din nou… Procesul se repeta de cateva ori. Pana cand incepi sa cazi mai rar si sa te ridici mai repede. Pana cand timpul se scurteaza la cateva ore, la cateva minute. Uiti repede si te inalti cu avant. Mai sus ca data trecuta. Mai senin, mai calm, mai impacat.

Si la final afli ca forta asta e in tine. O ai mereu acolo, ai avut-o de la inceput. Si te poti ridica oricand, indiferent de ce se intampla. INDIFERENT CE.

Sa ai o zi frumoasa!

Iohanna

Si a fost Seara de lectura 121… Momorabila, delicioasa, fierbinte, amoroasa… Joi, 23 iulie ne-am adunat la Libraria Carturesti de la Muzeul Taranului Roman si ne-am delectat cu lectura unei carti “hot”:  Istoria cuceririi amoroase de Jean Claude Bologne, de care va scriam un post saptamana trecuta. Ne-au onorat cu fermecatoarea si inspiranta prezenta scriitorul si eseistul Bedros Horasangian si actorul Alexandru Bindea, care ne-a incantat cu lectura unor fagmente din carte. Gazdele si moderatoarele intalnirii, Daniela Fugaru Kammrath, redactorul sef al 121.ro si Veronica Stancu, PR manager al Editurii Nemira au subliniat cele mai importante momente din istoria seductiei, cu picanteriile specifice fiecarei epoci.

Au fost prezenti aproape 60 de participanti, oameni de toate varstele, tineri si batrani, femei si barbati, care au savurat lectura si momentele pretioase ale intalnirii, atenti, emotionati, cu inima deschisa si zambetul pe buze. Era si greu sa fii serios cu astfel de invitati! A fost si presa – Radio Romania Cultural si TVR Cultural – multumim jurnalistilor prezenti. 

A fost o seara de pomina, scaunele de la librarie s-au dovedit a fi insuficiente, gazdele noastre au mai adus bancute de afara… In parjolul unei seri toride de iulie ne-am racorit cu vorbe alese, cu umor fin si prezente distinse la o seara ca intre prieteni, cu o carte care n-ar trebui sa lipsesca din biblioteca nici unui seducator… sau seducatoare.

Multumim tuturor participantilor, gazdelor si invitatilor nostri. Si eu va invit cu drag sa cititi cartea. Si daca nu pe aceasta, alegeti orica alta care va face placere. Lectura placuta!

PS: trageti cu ochiul si aici.