Si a fost ultima intalnire cu el. Ultimul ramas bun, ultimul omagiu. A cazut cortina peste ultimul spectacol, grandios, demn de un rege, de un om extraordinar.

Scriam si pe 121 Sheblogs despre ceremonia de ramas bun in memoria lui Michael Jackson. Ce s-a spus acolo, toti cei care au vorbit cu atata respect si iubire, din suflet, despre cel care a fost regele muzicii pop, preieten, frate, tata, coleg, artist, om, toti ne-au adus o alta imagine a megastarului.  Despre Omul Michael Jackson avem o fotografie denaturata, transmisa prin filtrul presei care l-a comentat, l-a analizat, i-a descusut viata si a intors-o pe toate fetele. Si in final l-a aruncat in uitare.

Asara am vazut o alta fata a lui Michael si am inteles ca inainte de a fi cantaret, artist, megastar, el era om. Era tata, frate, priten, copil intr-un trup de om mare, cu suflet de Peter Pan in lumea de niciodata… Asta ne-a spus fiica lui, in doua propozitii scurte, dar atat de simple si pline de adevar: “De cand m-am nascut, taticul a fost cel mai bun tata din lume pe care vi-l puteti imagina. Si vreau doar sa spun… ca il iubesc foarte mult!”

Dureros de simplu si de puternic…

Ce s-a intamplat aseara la Staples Center se poate urmari pe tot internetul. Ce nu se poate vedea sau simti pe web este emotia, dragostea nemarginita si pretuirea, compasiunea si regretul milioanelor de fani care au stat ieri uniti intr-un suflet, inmarmuiti intr-o imbratisare, intr-un gand de ramas bun, pentru un ultim omagiu.

Cifrele vorbesc de la sine, vanzarile discurilor sale si locurile de top unde urca acum albumele sale spun totul despre artisul Michael Jackson. Poate concertele sale de la Londra nu ar fi avut aceasta audienta enorma generata de funeraliile sale, poate ultimul tur nu ar fi dus la explozia vanzarilor pe care o iregistreaza acum discurile sale. Moartea lui Michael l-a facut celebru. Inca o data.

Si poate ca acum lumea a inteles si a primit mesajul sau pe care l-a transmis in peste 40 de ani de cariera: iubiti-va, iubiti-va intre voi, iubiti planeta, iubiti-va aproapele, uitati ura si regasiti bucuria si pacea! Vindecati lumea si incepeti schimbarea cu omul din oglinda, cu voi!

Poate ca era necesar ca Michael sa se stinga ca noi sa intelegem mesajul sau asa cum nu l-am inteles cand era in viata.  “We are the world”! Noi suntem lumea si vindecarea ei incepe cu noi, de la noi, cu totii:

Asta era intrebarea lui Michael Jackson intr-unul din cantecele sale, poate cea mai sensibila, cel mai duioasa si mai blanda melodie din tot repertoriul sau…

In aceste zile toata lumea asculta melodiile lui pe Internet, pe discuri, casete, CD-uri, Ipod-uri, la radio, la TV, peste tot. Daca cineva ar fi planuit sa il readuca pe Michael in atentia publicului din nou, nimeni nu si-ar fi imaginat o campanie de marketing mai buna, cu mai mult succes. Din pacate, e sumbru si foarte trist motivul pentru care toata planeta il asculta astazi pe Michael. Este un succes gol, lipsit de stralucire, plin de lacrimi si multa durere. Caci el nu mai este…

Ascult si eu acum aceasta  melodie si nu imi vine sa cred cat de mult se potriveste cu momentul asta… “Will you be there?” se intreba Michael. Poate nici nu ar trebui sa spun mai multe, ci doar sa astern aici versurile, savedeti singuri la ce ma refer…

Hold me
Like the river Jordan
And i will then say to thee
You are my friend

Carry me
Like you are my brother
Love me like a mother
Will you be there?

When weary
Tell me will you hold me
When wrong, will you scold me
When lost will you find me?

But they told me
A man should be faithful
And walk when not able
And fight ’till the end
But i’m only human

Everyone’s taking control of me
Seems that the world’s
Got a role for me
I’m so confused
Will you show to me
You’ll be there for me
And care enough to bear me

(Hold Me)
(Lay your head lowly)
(Softly then boldly)
(Carry me there)

(Lead me)
(Love and feed me)
(Kiss me and free me)
(I will feel blessed)

(Carry)
(Carry me boldly)
(Lift me up slowly)
(Carry me there)

(Save me)
(Heal me and bathe me)
(Softly you say to me)
(I will be there)

(Lift me)
(Lift me up slowly)
(Carry me boldly)
(Show me you care)

(Hold me)
(Lay your head lowly)
(Softly then boldly)
(Carry me there)

(Need me)
(Love me and feed me)
(Kiss me and free me)
(I will feel blessed)

In our darkest hour
In my deepest despair
Will you still care?
Will you be there?
In my trials
And my tribulations
Through our doubts
And frustrations
In my violence
In my turbulence
Through my fear
And my confessions
In my anguish
And my pain
Through my joy
And my sorrow
In the promise
Of another tomorrow
I’ll never let you part
For you’re always in my heart.

Da, Michael, vom fi acolo. Suntem acolo. Cu totii. Langa tine. Cu sufletul, cu mintea, cu amintirea ta, cu bucuria pe care ne-ai daruit-o prin cantecle tale, cu tristetea pe care ne-o loasi prin disparitia ta.

WE ARE THERE. AND YOU ARE HERE, WITH US!

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Teiul este copacul meu preferat. Parfumul lui ma bucura in fiecare mai, ma infioara, imi face sufletul sa cante! Nu pot  sa descriu aceasta stare, cum ma simt cand trag in piept parfumul puternic, ametitor al florilor de tei! Cred ca nu intamplator “s-a nimerit” sa stau in cartierul Lacul Tei, aproape de strada Ghica Tei,  intre doua bulevarde pline de tei, langa doua parcuri cu pomi inmiresmati!

As da orice ca luna mai sa dureze o vesnicie… sau macar jumatate de an! Iar florile de tei sa nu se usuce dupa 3 saptamani, sa miroasa mereu, zi dupa zi, in cartierul meu, in tot orasul!

Ma inspira linistea si parfumul acestui copac… Mi se pare ca e un urias care stie cata putere are, cat parfum si bucurie raspandeste in jur, si face asta cu atata calm, cu maiestuozitate si maretie. De fapt nu face nimic. Doar este. Si asta e suficient. Pentru el si pentru toata lumea. Si nimic nu il poate clinti din aceasta stare, nimic nu ii poate rapi sau afecta aceasta maretie.

Ma inspira teiul. As vrea sa fiu la fel… Maiestoasa ca el, calma si mareata, cu zambetul pe buze si parfum in par!

De ce? Nu exista nici un raspuns la aceasta intrebare.

De ce a murit Michael? De ce atat de tanar? De ce inainte de un mega turneu, de ce inainte ca oamenii sa il auda, sa il vada din nou dupa atata timp, de ce inainte ca fanii sa il priveasca si sa se bucure iar de muzica lui?

Intrebari fara raspuns, fara sens acum…

50 de ani, peste 700 de milioane de discuri vandute, nenumarate premii, zeci, poate sute de concerte, milioane de fani. Acestea sunt doar cifre. Restul e legenda. Legenda vie, in inima oamenilor, in sufletul fanilor.

Nu are rost sa scriu mai mult. Presa e in cutremur, nu se aude decat o singura  stire astazi: a murit Michael. Stim cu totii cine a fost. Sau asa am vrea sa credem. De fapt stim doar ce a vrut el sa arate, stim ca a vrut sa ajute copiii, ca a iubit planeta si a cantat pentru ea, ca a vrut sa ne scuture constiinta amortita si sa ne trezeasca: faceti ceva pentru oameni, faceti ceva pentru Pamant! Altceva nu stim: nu stim cu ce s-a confruntat, nu stim ca poate de multe ori s-a simtit singur in turnul sau de fildes unde l-a ridicat celebritatea, nu stim ce isi dorea cu adevarat, ca om, nu stim ce vise avea… A trecut pe aici si ne-a incantat, ne-a fermecat, a vrut sa ne faca mai buni, a vrut sa lase o urma, un semn in viata asta. Si a lasat. O LEGENDA.

Good bye, Jacko…

UPDATE: Astazi, 27 mai, vorbim despre miscarea gay, despre discriminare si diversitate la emisiunea radio 121 LIVE – asculta-ne AICI! Invitati: Robert Ratiu, editor coordonator Beau Monde si unul dintre initiatorii gaypride si Florentina Bocioc, director executiv Asociatia Accept.

-#-#-#-#-

GayFest 2009.  Toata saptamana 18-24 mai. Si maine marsul GayFest.  Si azi inca doua marsuri contra acestei manifestatii. Cica “Marsul pentru normalitate”. Ce e aia nomalitate? Ce inseamna sa fii normal? Ca faci sex cu o femeie daca esti barbat si sa faci sex cu un barbat daca esti femeie… Bun. Asta e normal si daca te abati de la regula esti anormal, esti proscris, trebuie sa stai la coltul societatii, trebuie sa taci, trebuie sa te ascunzi, trebuie sa “mergi pe burta”, sa te prefaci, sa nu fii tu, sa fii asa cum vrea societatea, sa porti masca “normalitatii” ca sa fii acceptat, ca sa fii “in regula”.

“In regula” sunt femeile si barbatii “straight”, “normali” care traiesc in cuplu “de ochii lumii” dar in particular se inseala reciproc “la greu”? “Normale” sunt familiile unde nevasta “o incaseaza” in tacere pentru ca copilului sa ii fie bine si sa aiba doi parinti… “normali”? “In regula” sunt barbatii care fac sex cu femei si apoi se urca in avioane de lupta si “scapa” o bomba, ucigand mii de suflete… sau cei care planuiesc razboaie si atacuri armate? “Normali” sunt barbatii si femeile cu minti luminate (care au neveste sau amante, respectiv soti sau iubiti acasa) care au urzit falimentele mondiale si au declansat cu buna stiinta toata aceasta criza economica din care ne zbatem sa iesim?

“Normali” suntem cu totii in aceasta lume “anormala”. Toti cei care facem dragoste cu persoane de sex opus. Suntem normali la imperechere, dar anormali la cap!

Nu spun ca homosexualii sau lesbienele nu fac lucruri “anormale” din categoria celor descrise mai sus. Sunt printre ei oameni si oameni, vorba aia: “Nu exista padure fara uscaturi”. Dar hai sa ridice primul piatra care se stie nevinovat!

Cine suntem noi sa ii judecam pe ceilalti? Cine ne da acest drept? Cine suntem noi sa le spunem altora “trebuie sa iti triesti viata asa, in felul asta, altfel nu e bine, e gresit! Altfel esti scos din shema si pus la zid!”

Hai sa ne uitam unii la altii si sa intindem mana catre omul de langa noi. Este o fiinta umana, dincolo de orientarile sexuale, dincolo de ganduri, dincolo de haine sau de felul cum vorbeste.

Cine e normal in lumea sta? Si cum se defineste normalitatea? Daca normal s-ar chema “gay” si invers, daca am schimba sensul cuvintelor intre ele, am vedea ca sunt doar cuvinte, doar etichete pe care le punem gratuit. Ne inghesuim realitatea in borcane si le etichtam, zi de zi. Si ce rezolvam cu asta? Nimic, va spun eu. Si nu trebuie sa ma credeti. Ci doar sa va ganditi la asta.

Hai sa oprim discriminarea: de culoare, de etnie, de sex si orientare sexuala, de orice fel! Nu suntem diferiti, ci doar asa vrem sa credem!

Sunt sofer. Si pieton. Am fost si biciclist. Si ma ingrozeste traficul asta nebunesc si haotic. E ceva de speriat. Sunt unii nebuni care te claca chiar pe tecerea de pietoni sau se grabesc sa faca slalom printre oameni care trec pe verde,  fara pic de rabdarem de parca i-ar impinge cineva de la spate.

Am lansat o campanie la 121.ro. Sa fim responsabili in trafic. Sa nu bem la volan. Sa conducem cu atentie. O fi asa greu? Sa nu ne grabim, sa ii respectam pe cei de langa noi, soferii pe care ii intalnim la stop, pietonii care traverseaza (prin locuri permise, bineinteles). Si ca pietoni, uite colo zebra… la 50 de metri. O fi greu sa mai facem cativa pasi in plus pana la semafor, pana la trecere? Decat sa o luam printre masini, apeland la bunavointa si nervii soferilor…

Intra aici sa vezi mai multe despre campanie 121.ro La Volan. Si spotul nostru video. Don’t drink & drive.

Campania face parte din programul Carta Europeana a Sigurantei Rutiere.

Parteneri: Redd’s, Saatchi & Saatchi, Kuantum, Politia Romana, Romanian Rescue Association.

Imi pare rau… Sunt cuvinte simple, care, spuse din inima, ar putea sterge din temelii raul facut si ar putea fi inceputul pentru o noua lume. Sunt cuvinte magice daca vin din suflet, daca sunt sincere si adevarate. Ce faci cu ele cand nu iti sunt primite? Ce faci cu parerea de rau, cu povara vinei, cu regretul…? Nu ai ce sa faci… le duci cu tine, le cari in spate pana cand iti dai seama ca devin mai usoare. Si nu pentru ca ar fi disparut, ci pentru ca iti asumi cu totul greseala. 

Si in loc sa fii strivit de remuscari, ridici capul si te uiti drept in ochii celui fata de care ai gresit. Imi pare rau. Simplu si clar. Recunosc ca am gresit si imi asum acest lucru. Stiu ca trei cuvinte nu vor sterge ce am facut, faptele raman asa… Dar conteaza ce fac de acum inainte.

Oamenii se lasa uneori zdrobiti de parerile de rau si stau cocosati, cu fata in pamant, pierzandu-si demintatea. Sus ochii, drept spatele, lumineaza-ti privirea si alunga norii din suflet. Ai gresit. Toti gresim. Nu e o scuza, e un fapt. Pot sa merg mai departe cu greselile mele si cu fricile mele, dar ele nu imi stau in fata, impleticindu-mi picioarele si ranindu-mi genunchii, ci le iau la brat cu mine. Mergem in acelasi ritm, cu aceeasi pasi, alaturi, eu si grijile mele, eu si greselile mele, eu si fricile mele. Dar mergem inainte. Cu spatele drept si privirea in fata. Iar drumul este liber. L-am eliberat eu.

Imi pare rau. Poate cel fata de care ai gresit nu o sa se mai uite nicodata in ochii tai, poate nu o sa vrea sa te mai vada. Tu vrei. Si esti deschis pentru asta. Si nu ii poti raspunde decat cu iubire. Pentru ca iubirea face totul, e mai puternica decat orice, iubirea darama zidurile si topeste ghetarii, stinge focurile si racoreste ca o ploaie proaspata de vara.

Deci nu imi pare rau. Ci te iubesc, prietene.

Astazi am avut emisiune la Radio Lynx.ro - 121.ro LIVE – Comunitatea femeilor senzationale in direct! Asa se cheama emisiunea! Am dezbatut problema blogurilor create de femei si am avut-o invitata pe Diana Voicu, fost jurnalist si actulamente trainer (multumesc, Diana, pentru sprijin! )Si, bineinteles, multe bloggerite prin telefon.

Facand documentarea pentru emisiune am ramas surprinsa sa vad cate femei au bloguri (potrivit unui studiu din 2007, peste o treime dinntre blogurile din Romania sunt create si intretinutre de femei!) Si nu sunt putine! Numarul blogurilor din tara noastra a ajuns acum la circa 20.000 – 25.000. Iar cifra creste vertiginos!

Vasazica, femeilele au bloguri si scriu de zor pe ele! Am vorbit astazi cu cateva bloggerite tinere si pasionate de acest nou mijloc de comunicare. Ele spun ca posteaza frecvent pe blog ceea ce le inspira, scriu despre subiecte care le plac, ca blogurile sunt un spatiu personal, unde se exprima liber, pentru ele si pe care, de fapt il impart cu toata lumea.

A venit si intrebarea daca am face blogging pentru bani?! In strainatate acest lucru se practica deja de ceva vreme: bloggerii gazduiesc pe paginile lor anumite reclame pentru care sunt platiti. Mai mult, unele companii ofera bani frumosi pentru un post pe blog despre produsele sau evenimentele lor.  In Romania aceasta tendinta nu a prins deocamdata contur. Invitatele mele au spus ca nu ar accepta bani pentru a scrie articole pe blog sau pentru a posta reclama: pur si simplu ele cred ca acest spatiu nu este facut pentru asta!

Nici eu nu as lua bani… ma gandesc ca blogul e ceva personal, e un spatiu liber, unde pot sa spun ce vreau, fara sa imi impuna nimeni nimic… Asta e un aspect.. Dar o reclama as publica pe blog pentru bani? Da! Depinde de reclama! daca e la alcool, la tigari sau la … stiu eu… pungi de plastic, nu cred ca acest tip de publicitate si-ar putea gasi loc pe blogul meu. Voi ce credeti?

Blogul nu mai e demult doar un jurnal online. E o sursa de comunicare  – e clar! Una dintre bloggeritele cu care am vorbit in emisiune spunea ca ii e mai usor sa comunice pe blog, e mai rapid si mai eficient: scrie acolo ce are de spus si da mai departe prietenilor sa citeasca. Cool!

Eu nu as merge pana intr-acolo incat sa ma exprim total pe blog, dar raman la ideea de a posta liber ganduri si comunicari legate de subiecte care mi se par importante. Nu as pune orice pe blog… cred ca nu m-ar citi prea multi oameni… Dar sustin ideea de blog ca spatiu de expresie de sine!

Cool! Bloggari si bloggerite, dati-i inainte!

Observ in jurul meu din ce in ce mai multi oameni interesati de acest curent ‘eco’: reiclare, grija pentru mediu, interes pentru spatii verzi, pentru strazi curate si aer proaspat, dar mai ales pentru mancare naturala, biologica.

E un adevarat trend: se scrie in presa, voluntarii se aduna si curata albiile raurilor si strazile mizere ale oraselor, se strang tone de gunoaie, se fac programe, proiecte, ONG-urile forfotesc de atata activitate, vin bani de la Uniunea Europeana, se investesc fonduri in gropi de gunoi ecologice si in pubele pentru colectarea separata a deseurilor. Ce sa mai vorbim de mancare! Alimentele fara E-uri sunt din ce in ce mai cautate, iar pretul lor creste invers proportional fata de cantitatea de substante artificiale continuta.

In fond, nimic gresit in acest tablou. Ne place sa strigam ca vrem paduri si parcuri, dar nu suntem in stare sa aruncam sticla, plasticul si hartia in containerele de gunoi special etichetate pe categorii. E drept, aceste pubele sunt inca putine si de abia au aparut in cateva orase. Insa ele exista de multa vreme in UE, iar vecinii nostri europeni nu inteleg cum de noi putem sa aruncam inca gunoiul la gramada.

Am vazut zilele trecute trei astfel de pubele la mine in cartier. Am incercat si eu timp de cateva zile sa strang deseurile separat, asa ca m-am dus la trei strazi mai incolo de blocul meu sa arunc ziarele si sticlele in cosuri diferite. Nu mica mi-a fost mirarea cand am vazut langa cele trei containere un maldar de cartoane si alte resturi menajere. Am deschis pubela pe care scria STICLA si am constatat cu stupoare a era doar pe sfert plina. Cu ce? Cu 2-3 sticle, iar in rest cu caserole si pungi de plastic si cu alte resturi care nu aveau nimic in comun cu destinatia containerului. Dupa ce am aruncat ziarele la HARTIE si sticlele la locul lor, am plecat. In urma mea a trecut grabit un tip care a aruncat o punga de gunoi cu ‘de toate’ in acelasi container destinat sticlelor. Am vrut sa strig dupa el, dar a disparut rapid in cealalta directie.

Intamplarea asta m-a pus pe ganduri si m-a determinat sa scriu acest mesaj. Un mesaj dintr-o sticla virtuala (slava Domnului, nu trebuie sa o reciclam!). Oare sunt printre noi si oameni care intr-adevar respecta mediul si natura sau nu stim decat sa vorbim? Oare unde se duc toate aceste resturi menajere pe care unii dintre noi le arunca corect, pe categorii? Ce se intampla la groapa de gunoi (sau pe drumul pana acolo)?

Hai sa facem ceva ca acest ‘trend eco’ sa iasa din tiparele gazetelelor si de pe ecranele televizoarelor, sa iasa din hartiile si proiectele UE si din sediile ONG-urilor si sa prinda viata! Respectarea naturii sa fie chiar un mod de viata, nu doar vorbe in vant sau cuvinte goale pe hartie! Sa facem ceva, iar daca nu stim ce si nu avem initiativa proprie, hai macar sa respectam regulile gandite de altii. Iar daca nu ne plac, sa facem altele noi, care sa ajute si sa protejeze mediul!

Ce spuneti? Traim eco?

Acest pot il puteti citi si aici.

In ultima vreme am avut sansa sa petrec ceva timp cu mine insami si sa ma uit mai atent la viata mea. Am citit cateva carti si am facut niste cursuri care mi-au dat acces la a ma privi pe mine insami asa cum nu am mai facut-o niciodata. Am putut sa imi urmaresc viata asa cum face un ceasornicar cu mecanismul unui orologiu: am vazut cum se invart rotitele, cum se intind si se destind arcurile, cum functioneaza fiecare piesa in parte si ce pune in miscare intregul sistem.

Mi-am dat seama ca nu regret nimic din ce am facut pana acum. Si nu imi pare rau dupa lucrurile pe care nu am apucat sa le fac inca. Mi-am dorit din copilarie sa invat sa cant la pian; bunicii m-au dat la niste cursuri, pe care, din pacate, nu le-am mai putut continua. De multe ori m-a incercat nostalgia acelor ani si gandul amar ca e prea tarziu sa ma mai apuc acum de pian… ‘Am 28 de ani, alte lucruri de facut, trebuie sa ma concentrez pe cariera si familie, pianul asta e doar un moft. A trecut vremea aia, nu mai am timp, e prea tarziu pentru asta’, imi spuneam pana nu demult.

Am descoperit insa un lucru minunat: nu ma poate opri nimeni si nimic sa imi realizez visul. Si ce daca am 28 de ani? Viata incepe acum! Si este timp pentru toate! Mai am 100% de trait, 100% de facut, 100% de vazut, 100% de invatat! Ma pot inscrie acum la cursuri de pian, pot sa am jobul care imi place chiar acum, pot citi cartile pe care am dorit intotdeuna sa le citesc si ‘nu am avut timp’ pentru ele, pot sa ma plimb cu sotul meu in parc, sa creez timp si bani si sa vizitez nenumarate locuri frumoase din lumea asta, pot sa zambesc unui copil, sa mangai o pisica si sa ma bucur de torsul ei multumit, sa miros florile, sa ma joc cu razele de soare si sa ascult linistea unui munte. Pot sa imi umplu sufletul de bucuria pe care o daruiesc altora si de dragostea pe care o primesc de la oameni. Pot sa fac orice caci este timp pentru toate! Viata incepe acum!

De multe ori ramanem blocati, paralizati intr-un loc pentru ca ne uitam in urma si regretele ne ingheata: nu am facut acel lucru, nu am spus atunci acele cuvinte, nu ne-am luat ramas bun, nu ne-am purtat cum ar fi trebuit, nu, nu, nu… Acum e prea tarziu, ne spunem cu resemnare… Si ne ducem viata mai departe cu goluri pe care incercam sa le umplem cu ceva, cu orice altceva… Si acest proces e din ce mai anevoios, drumul e din ce in ce mai greu, picioarele ni se impleticesc sub povara parerilor de rau si pana la urma ne oprim. Muti si nemiscati, ne uitam cum viata trece pe langa noi fara ca noi sa o traim; o privim ca pe un spectacol in care nu mai putem juca, caci e prea tarziu si suntem prea batrani…

Nu conteaza ce nu am facut pana acum, conteaza ce vom face de acum inainte! Este timp sa le spunem celor dragi ca ii iubim, e timp sa ne facem noi prieteni, este timp sa ne bucuram alaturi de cei vechi, este timp sa vindecam rani (se poate doar cu un cuvant!), e timp sa gasim lucrul acela care ne pune in fiecare zi in miscare, e timp sa ne bucuram de viata! In fiecare moment poti sa te uiti in urma si sa te intrebi daca iti place ce ai creat; daca da, mergi inainte! Daca nu, mergi inainte! In fiecare clipa iti poti desena viata asa cum doresti, fiecare moment este un nou inceput, fiecare secunda poate fi primul pas catre realizarea viselor, catre implinire. Viata incepe acum! Traieste-o din plin!

Puteti citi acest mesaj si aici.