Liniste
Pace
Dorm la umbra unui copac
Intr-un nor
Unde se aud numai fluturii
Pace
Liniste
Imi aud gandurile
Cum falfaie usor in palma ta
Sa nu inchizi pumnul
Sa nu imi strivesti visele
Canta-mi
De noapte buna
O sa adorm
In aburul moale de amurg
Cu miros de fan cosit
Liniste
Si greierii dorm
Doar noi plutim
Pe plete de vant
In leaganul noptii
Din categoria poeme
Mangaie-ma cu miere
si asaza-ma
in lumina lunii
sa murmure albinele a mirare
si pomii sa cante de bucurie
Fagurii surasului meu
atarna-i de crengi
sa rada veveritele
si ursii sa danseze roata
in toiul noptilor de gheata
Nectar de stele, lumina vie
nu pot sa o cumpar, nu pot sa o prind
alerg cu palmele intinse
sa primesc
o picatura de dulceata
o sa rog vulpea sa imi dea
iertarea iepurelui
si capra neagra
stralucirea florii de colt
plang peste frunze
cu raze de noapte
si somnul imi fura ziua
intr-un cuib de cuc
uitat la marginea padurii
Din categoria poeme
Viata
e ca un tablou de Monet
flori de soare
lumi mici, univers de culoare
sentimente topite
in frunze, in petale
ma pierd alene
in nuferi, pe dealuri,
in barci somnoroase
crizantemele rosii
imi canta de noapte buna
as vrea sa fiu mac
sau o capita de fan
sa lenevesc
intr-o liniste galbena
pana la capatul panzei
pana cand
se va termina culoarea
mi-ar place sa fiu
un ponton singuratic
cu doua scanduri
sa imi cant visele
malului tacut si apei domoale
sau poate
sa tin pe umeri
o pereche de indragostiti
maestre, picteaza-ma
da-mi un alt chip
de soare in apa
de foc in furtuna
iubire in alge
sau poate o mana
pe suflet
un nor
un copac
o cana de ceai
transforma-ma poate
din doua culori
intr-un mic evantai
Din categoria poeme
Ieri, sambata, pe o vreme nasprasnica – frig, ninsoare si vant – am ajuns la intalnirea cu Kostas Venetis si ‘parintele’ sau, Octavian Soviany – (la Clubul de lectura cu Andrei Ruse). Mi-am dorit sa merg, sa ascult fragmente din roman in lectura autorulul lui, sa il cunosc mai bine pe Kostas, mai ales ca noi, la 121.ro sustinem si promovam cartea proaspat aparuta.
Recunosc ca nu stiam foarte multe despre Viata lui Kostas Venetis, prea putine informatii mi-au ramas in minte dupa lectura prezentarii si a unor recenzii. Una sunt prezentarile, cu totul alta e opera. Intotdeauna prefer sa imi fac singura o parere citind o carte mai degraba decat frunzarind si culegand idei din articolele criticilor.
Am ajuns in Shift Pub, unde seara de lectura incepuse deja de vreo juma’ de ora. In lumina slaba si fum de tigara am ascultat in liniste vocea lui Octavian Soviany care ne purta cand prin Bucurestiul de la 1860, cand printr-un Istanbul stravechi, iar prin fata ochilor mi se perindau tot felul de imagini, vii si colorate, unele captivante, altele prea dure pentru gustul meu. Am ascultat mai multe fragmente din viata unui erou care incetul cu incetul a inceput sa prinda viata in lumina difuza din bar. Sodomie, desfrau, pasiuni si placeri macabre – igredientele unei vieti agitate, dezordonate, aventuroase, unii ar spune ‘pacatoase’ (cine hotaraste limitele?), toate acestea m-au intrigat, dar mi-au starnit curiozitatea suficient pentru a trece peste prejudecati si a-mi dori sa citesc romanul de-a fir a par.
Kostas Venetis este un personaj complex, este un slujitor al Raului, un om care isi gaseste placerea in suferintele altora. Asta pot spune la prima vedere, la primele fragmente de lectura. Desigur, romanul cuprinde mult mai multe dimensiuni si profunzimi care imi scapa acum, dar pe care le intrevad si sigur le voi deslusi la o lectura atenta. Insa nu asta ma indeamna sa citesc romanul, ci doua lucruri mult mai simple. Unul din ele este bogatia limbii folosite de autor, acuratetea frazelor, abundenta imaginilor. Ascultand, am avut impresia ca descopar o alta fata a limbii romane, una bogata, colorata, vie, romanul infatinsandu-mi-se ca un peisaj de Monet in care artistul nu a facut deloc economie la vopseluri si acuarele, cu atat mai putin la imaginatie.
Un alt motiv de lectura, poate cel mai puternic, este intrebarea care ma framanta: este Kostas cu adevarat rau? Vreau sa descopar resorturile firii sale si sa-i inteleg comportamentul. Inclin sa cred, in adancul sufletului, ca o farama de bunatate si lumina exista in inima lui Kostas si, prin diverse imprejurari sau din cauza unor felurite anturaje a ajuns omul rau si meschin pe care il cunoastem de-a lungul romanului. Nici el insusi nu crede in bunatatea lui, asa cum singur spune: „De mic copil, eu, Kostas Venetis, m-am cunoscut stramb si stramb am ramas pana la batranete”. Dar, cine stie, poate ca nu e chiar asa…
Ma bucur ca am ajuns aseara la o prima intalnire cu Kostas si ii multumesc lui Octavian Soviany pentru cartea daruita si autograf – Textele de la Monte Negro – o voi citi cu placere.
Ne revedem pe 2 februarie, la lansarea oficiala.
Intre timp puteti participa la concursul de pe 121.ro pentru a castiga un volum din Viata lui Kostas Venetis.
Din categoria eu si lumea
Miercuri, 2 februarie, la ora 18.00, la Librăria Dalles din Bucureşti va avea loc lansarea romanului Viata lui Kostas de Octavian Soviany, apărut recent la Editura Cartea Românească.
Alături de autor şi de Kostas Venetis, participă:
Radu Aldulescu
Nicolae Bârna
Dragoş C. Butuzea
Invitat special: Nora Iuga
Moderator: Bianca Burţa-Cernat
Eveniment recomandat de 121.ro
Puteti citi un fragment din carte in Biblioteca 121.ro
Detalii eveniment aici
Din categoria de toate, eu si lumea
Incepem anul literar la 121.ro cu o noua seara de lectura, cu un roman de dragoste si o invitata de seama: Iuliana Marciuc va fi alaturi de noi joi, 27 ianuarie de la ora 18:30 la libraria Carturesti – Muzeul Taranului Roman. Vom citi si com discuta pe marginea romanului CU FIECARE ZI de Danielle Steel, Editura Litera.
Detalii aici.
Ve asteptam!
Din categoria de toate
ne macinam tristetile
in iarna rece
albi impreuna
si singuri
gandurile se izbesc cu ecou
de peretii metalici ai mintii
sufletul suna a gol
ca un pahar spart pe ciment
s-a terminat
jucariile s-au stricat
si mos craciun nu mai gaseste drumul spre casa
bradul a ars de tot
in amurgul taios de munte
maturam scrumul de globuri si beteala
si adunam craciunul
din glasuri de colindatori
si clinchet de serpi cu clopotei
hai, canta-mi
o, brad frumos
si cheama oamenii de zapada
sa-mi tina de urat
pana la primavara
Din categoria poeme
Am realizat un interviu cu Miruna Vlada pe care va invit sa il cititi mai jos sau integral pe 121.ro.
Am cunoscut-o pe Miruna Vlada anul trecut, cu ocazia unei emisiuni radio 121 LIVE despre poezie. Nu apucasem sa ii citesc poemele si am fost uimita sa descopar ca la varsta ei, 24 de ani, publicase deja doua volume de versuri si organizase festivaluri dedicate poeziei, dezbateri literare si culturale. Am invitat-o sa ne acorde un interviu pentru 121.ro si am descoperit o tanara plina de viata, care pune multa pasiune in ceea ce face si crede intr-o lume mai buna, unita si infrumusetata datorita poeziei.
– Ai publicat poeme la o varsta la care altor tineri nu le e clar ce vor sa faca, care le este scopul… Tu stiai la 18 ani ca menirea ta este sa fii poeta, ca asta iti doresti?
M. V. – Eu am scris cu bucurie si seriozitate de indata ce am invatat sa scriu la orele de caligrafie. In clasa a 4-a de exemplu imi amintesc ca am primit o diploma pe care scria ‘Miruna, Scriitoarea clasei’. Imi placea de atunci sa fac celebrele compuneri scolaresti, de care nu ma mai saturam, adesea faceam mai multe decat cele ce ni se cereau ca tema obligatorie. Ma simteam libera sa construiesc alte lumi, era deja clar ca ma jucam mult cu imaginatia si in scris acest lucru se implinea.
Apoi in clasa a 6-a am avut o problema grava de sanatate, am stat internata in spital 6 luni, imobilizata la pat, apoi alte 6 luni am stat in scaun cu rotile, a trebuit sa invat sa merg din nou, la propriu dar si la figurat. A fost un moment important caci din acel moment am inceput sa scriu asumat, deja nu mai avea legatura cu ce ni se cerea la scoala. Acest moment a coincis (cumva previzibil) si cu prima mea dragoste, asa ca am inceput sa umplu pagini si pagini cu poeme inflacarate si povesti ciudate. Toti cei care citeau ce scriam spuneau ca e prea complicat, ca nu prea se intelege, ca scriu prea matur pentru varsta mea, ba chiar unii apropiati erau convinsi ca am cam luat-o razna si i-au convins pe ai mei sa ma duca la psiholog (si asta doar pentru ca nu foloseam metafore sforaitoare specifice scrierilor adolescentine).
In liceu am avut marele noroc sa il intalnesc pe Octavian Soviany, care mi-a recomandat multe lecturi de capatai. Am avut apoi iarasi probleme de sanatate, spitale si apoi recuperare tot un an de zile.Tot pe atunci am inceput sa iau parte la cenacluri literare profesioniste, sa citesc literatura contemporana si sa cunosc scriitori adevarati. Parca mi s-a luat un val de pe fata. Nimeni nu ma mai considera nebuna, ba mai mult, toti ma incurajau sa scriu si sa imi gasesc propriul drum. Deci la 18 ani cand am debutat parcursesem deja niste etape esentiale (lecturi trainice si experimente textuale diverse). Uitandu-ma acum inapoi realizez ca eu nu am scris niciodata ‘in joaca’, pentru mine poezia si literatura in general a fost un fapt existential, atroce.
Imi aduc aminte o data ca m-am certat cumplit cu o persoana care ma prezenta intr-un context public, spunand ca am drept pasiune (hobby) poezia. Mi s-a parut o jignire oribila. Poezia e totul, nu e un hobby de weekend. Orice activitate a vietii mele e contaminata de poezie. Ulterior insa am realizat ca acest fel ‘de-a ma lua total in serios’ a adus si anumite prejudicii scrisului meu si mai ales receptarii poeziei mele…
– De ce tocmai poezia si nu proza sau teatrul sau eseul?
M.V. – Pentru mine poezia si proza s-au impletit de la bun inceput. Scriam niste texte de cam o pagina, sub forma de proza, dar erau extrem de poetice, desi aveau personaje si actiune. Am scris asa vreo 4 ani pana sa ma apuc de poemele din volumul meu de debut, Poemextrauterine. Nu-mi pasa daca genul e poezie sau proza, pur si simplu vroiam doar sa-mi las imaginatia sa o ia pe drumul ei, sa fiu libera si sa incerc sa ma inteleg. Orice alt tip de text literar am scris (eseurile din facultate de exemplu), mi s-a spus tot timpul ca sunt ‘prea poetica’. De aici am inteles ca poezia e pur si simplu parte a felului meu de a gandi si de a simti, nu e doar specie literara, e chiar rama unui tablou – mintea mea.
– Cartile tale de poeme sunt putin mai neconventionale, cu titluri aparte: Poeme extrauterine, Pauza dintre vene… La ce te-ai gandit cand ai ales numele volumelor?
M.V. – Titlul volumul meu de debut e Poemextrauterine, un singur cuvant. Multi au facut aceasta gafa sa desparta cele doua cuvinte, desi eu in titluri am pus in mod vizibil un singur cuvant, ce-i drept cam lung si greu de pronuntat. Iata cum conventia e mereu mai puternica si ne face ordine in minte fara ca macar sa protestam. Eu in poezie, cum am mai spus, caut mereu sensuri inalte, existentiale. Asa s-a intamplat si cu titlul primului meu volum. Pentru mine ‘extrauterinitatea’ nu era doar o boala a femeilor care pierd o sarcina. Am inteles-o ca pe ceva mai profund, ca pe un refuz al pruncului de a se naste normal, iar aceasta anomalie fiind provocata de chiar femeia insasi, care refuza sa se mai supuna stereotipiilor sociale si nu mai vrea sa se defineasca exclusiv prin uter, ci in afara lui. In uter apare viata, la fel cum in inima unui poet apare poemul. Adesea in conventiile sociale femeia e redusa la uter, la rolul de a aduce viata. Dar ce se intampla cu femeile a caror sarcina e pozitionata in afara uterului? Ele nu mai sunt fiinte? Ce sunt ele, extra-femei? Asa ca mi-am dorit sa scriu un fel de poezie-manifest (ba chiar am publicat intr-o revista literara si un manifest in toata regula…) despre femeile care se plaseaza ele insele, printr-un efort de vointa si de revolta, in extrauterinitate. Astfel, anomalia (simbolizata de extrauterinitate) devine o alta imagine a normalitatii, o stare de insurgenta impotriva lumii dogmatice in general. Extrauterinitatea devine astfel un exces de vointa feminina, o forma de putere maladiva care cotropeste tot ce-i in jur, o forma de a fi suficienta siesi. Trebuie precizat ca aceste semnificatii le-am gasit cu mult mai tarziu dupa publicarea volumului, dar abia acum realizez ca mesajul tuturor poemelor din carte e chiar acesta, astfel ca titlul e unul foarte potrivit (desi initial l-am ales ca sa sochez). Pauza dintre vene e o metafora ce apare intr-unul din poemele mele. Acest al doilea volum e in stransa legatura cu primul, nu doar ca duce mai departe discursul ‘manios’ din volumul de debut, dar aduce si ceva mai multa substanta mesajului poetic, desi poate nu atat pe cat ar fi trebuit. Am un sentiment de usoara de neimplinire cu acest volum, in sensul ca poate ar fi trebuit sa mai astept putin sa se ‘coaca’ inainte de a-l publica. Oricum, cred ca ‘pauza dintre vene’ e o metafora deschisa, care te trimite in multe directii, ca si extrauterinitatea, facand legatura si cu lumea senzoriala, dar si cu cea spirituala. Eu pur si simplu m-am gandit asa: viata trece prin vene, dar printre vene ce trece? Cum e sa te asezi intre vene si sa privesti de acolo lumea? Aşa ca am explorat cumva in acest volum toate reziduurile ‘de dincolo de viata’, de dincolo de vene.
Din categoria de toate, eu si lumea
somn după somn
vise în ceață
trăiesc de fiecare dată
o nouă
neîncepută viață
sunt veșnic tânără
alerg prin palate de cleștar
fără să înțeleg nimic
cu gheara morții în suflet
flash
o iau de la capăt
cu gangsteri negri
pe urmele mele
în ploaie
gloanțele mici și fierbinți
mor în trupul de fum
ziua se rupe
ploaia se face scrum
lumina violează retina
aburul cafelei
spală memoria amorțită
gânduri de piatră din secolul trecut
se topesc în papucii de casă
respir…
am murit
sau m-am trezit
din nou
în altă viață?
Din categoria poeme
ploaie de mai
in noiembrie
ninge cu flori
in decembrie
zapada mieilor
ne mangaie tamplele
in arsita verii
adormim cu pescarusii
pe tarmuri galbene
la capatul marii
Din categoria poeme
Lumea-ntr-o margica 
