A trecut ultima zi de munca la JN… ieri…. Neasteptat de repede a sosit prima zi la noul loc de munca… azi. Toate m-au luat pe sus, ca o furtuna. Asteptam aceste doua zile de mult, le-am planuit, le-am pregatit pe indelete, m-am gandit mult la ele, dar… tot m-au luat prin surprindere.
Ziua de ieri, ultima la JN, a trecut ca o cometa… mi-a lasat in suflet o dara de melancolie si un dor… Dor dupa atatia ani in care am mers pe acelasi drum, zi de zi… Dor dupa colegii pe care nu credeam ca imi va fi atat de greu sa ii parasesc… Abia azi mi-am dat seama ce am facut, cum am schimbat totul la 90 de grade fara macar sa clipesc. Zidul de luciditate si rationament in spatele caruia mi-am construit hotararea de a-mi schimba jobul s-a crapat, iar prin fisuri si-au facut loc parerile de rau…
Azi nu am gresit drumul catre noul birou, asa cum credeam… 🙂 Am ajuns, am fost primita cu caldura si simpatie de colegi draguti, dar totusi ocupati… Ma simt ca intr-o calatorie, mi se pare ca am plecat la un training si urmeaza sa ma intorc la birou in cateva zile, printre colegiii pe care ii stiu de o vesnicie… Dar stiu bine ca nu e asa, nu o sa ma mai intorc. Asta e drumul meu acum. Am pornit pe el azi, in prima zi… Sa dea Domnul sa fie bine!
Si ca veni vorba de drum, prima zi a fost de bun augur. Am inceput bine, am mancat SARMALE !!! Cu mamaligutza!! BUUUNNN!! Cum sunt eu la regim…:)) A fost ziua unei doamne de la agentie sia gatit pentru toata firma. Si nu sunt putini…Cica vreo 200 de oameni! Uau! Cate sarmale, si carnaciori, cartofi, branza, mamaligutza, muraturi!!!! Nu am mancat din toate, evident, dar sarmalele au fost ff bune.
Sarmalele astea m-au inveselit 🙂 Incerc sa ii cunosc pe colegi, sa intru in atmosfera si sa ma simt confortabil la noul loc de munca. Asta e, am pus punct si o iau de la capat. Cu optimism! Iar la JN abia astept sa trag o fuga cu prima ocazie si sa-mi vizitez colegii 🙂
Lumea-ntr-o margica 
deci plecasi….imi pare rau ca nu am fost duminica sa „te vad”, dar inca sunt in casa din cauza gripei…maine o sa ma duc la ziar, desi nu ma simt inca refacut…sper sa nu ma „intoarca” 😀
In amintirea clipelor cand am ras sau am plans impreuna…
Ai stat prea mult la Jurnalul National ca sa nu-ti fie greu sa te desprinzi. Am trecut impreuna prin bune si rele, am fost uniti sau „ne-am dat la gioale”, am plans impreuna cand munca ne-a doborat – probabil iti aduci aminte editiile de colectie la care am muncit pe rupte, campania cu statiunile de iarna, suplimentul de imobiliare – si am ras pe rupte de tampeniile noastre, ale celor din jur, broaste, fotografii, clipuri haioase trimise pe mail… Am fost o familie. O familie mai mare in anumite perioade, sau mai mica, cand vantul schimbarii a batut prin redactie. Ne-am si certat, am fost si egoisti, dar am facut multe lucruri bune impreuna si ne-am ajutat unii pe altii in momentele dificile. Am fost la nunti, am furat mirese :-D, am fost la beute-n Herastrau, ne-am dat demisia sub imperiul alcoolului sau al stresului, ne-am implicat unul in viata personala a celuilalt, ne-am bucurat impreuna de reusitele personale sau profesionale ale celorlalti – vezi achizitionarea de locuinte, masini, soti, carnete de conducere, examene…
Am invatat ce-i lupta, umilinta, setea de a cunoaste mai mult, de a da ce-i mai bun. Ne-am calit. Am invatat sa fim puternici, sa trecem cu fruntea sus peste toate.
Si sa ne amintim cu drag de fostii colegi, de sefi… Fara manie, fara invidie…
Fiecare cu norocul lui. Iar norocul tau a fost sa pleci in PR. E o sansa pe care viata ti-a oferit-o in momentul in care aveai mai mare nevoie de ea. Agata-te cu ambele maini de ea, chiar si cu dintii daca e cazul, profita, lupta-te sa castigi o pozitie la fel de buna in aceasta noua lume ce ti s-a deschis in fata asa cum ai facut la Jurnalul.
Ne va fi dor de tine, insa pentru asta s-au inventat berile, zilele de nastere si evenimentele „mondene”! Te asteptam cu drag sa ne vizitezi – nu de alta, dar vrem sa te punem sa mai prestezi cate un text 😉 – si sa ne povestesti lucrurile minunate care ti se intampla.
Am un nod in gat…asa ca ma opresc aici, ca sa nu devin si mai patetica decat am fost pana acum. Ma deprima biroul tau gol, computerul inchis si fara tastatura si „soarece” – Ionita si-a recuperat echipamentele deja. Si faptul ca nu mai am partenera de tigara. Dar viata merge mai departe si nu se stie niciodata daca nu cumva vom ajunge sa mai lucram impreuna, chiar daca nu o vom mai face intr-un birou cu „persan” rosu si „ciulamei”. Sa speram ca lumea nu ne va mai incurca!
Pt Alin: am fost si ieri (adica luni)…sper sa gasesti ceva pe birou 😉
Pt Florina: m-ai facut sa plang. Tocma ce incheiasem postul intr-o nota optimista si ma impacasem cat de cat cu ideea… M-ai omorat… Nu ma face, ca ma intorc maine 🙂 Si atunci sa te tii! 🙂
Ce sa mai… una peste alta, ai dreptate… Am trait clipe frumoase cu totii, am luptat umar la umar, am plans, am ras, ne-am distrat, ne-am urat si ne-am iubit…Si ce, daca am plecat din birou trebuie sa punem punct aici? Eu sunt libera in weekend, voi va trageti sufletul… dar printre picaturi ne putem vedea…in oras sau la munca. Piata Romana e la o aruncatura de bat de Casa Presei 🙂 Hai ca vin peste voi 🙂
merci pentru cadou 🙂
vad ca ai inceput noul job cu cadouri pentru ziaristi 😀
bafta
Mersi, sa fie!
Hai succes, gagico! Lasa boceala si treci la treaba.
Victor