Viata incepe acum!

In ultima vreme am avut sansa sa petrec ceva timp cu mine insami si sa ma uit mai atent la viata mea. Am citit cateva carti si am facut niste cursuri care mi-au dat acces la a ma privi pe mine insami asa cum nu am mai facut-o niciodata. Am putut sa imi urmaresc viata asa cum face un ceasornicar cu mecanismul unui orologiu: am vazut cum se invart rotitele, cum se intind si se destind arcurile, cum functioneaza fiecare piesa in parte si ce pune in miscare intregul sistem.

Mi-am dat seama ca nu regret nimic din ce am facut pana acum. Si nu imi pare rau dupa lucrurile pe care nu am apucat sa le fac inca. Mi-am dorit din copilarie sa invat sa cant la pian; bunicii m-au dat la niste cursuri, pe care, din pacate, nu le-am mai putut continua. De multe ori m-a incercat nostalgia acelor ani si gandul amar ca e prea tarziu sa ma mai apuc acum de pian… ‘Am 28 de ani, alte lucruri de facut, trebuie sa ma concentrez pe cariera si familie, pianul asta e doar un moft. A trecut vremea aia, nu mai am timp, e prea tarziu pentru asta’, imi spuneam pana nu demult.

Am descoperit insa un lucru minunat: nu ma poate opri nimeni si nimic sa imi realizez visul. Si ce daca am 28 de ani? Viata incepe acum! Si este timp pentru toate! Mai am 100% de trait, 100% de facut, 100% de vazut, 100% de invatat! Ma pot inscrie acum la cursuri de pian, pot sa am jobul care imi place chiar acum, pot citi cartile pe care am dorit intotdeuna sa le citesc si ‘nu am avut timp’ pentru ele, pot sa ma plimb cu sotul meu in parc, sa creez timp si bani si sa vizitez nenumarate locuri frumoase din lumea asta, pot sa zambesc unui copil, sa mangai o pisica si sa ma bucur de torsul ei multumit, sa miros florile, sa ma joc cu razele de soare si sa ascult linistea unui munte. Pot sa imi umplu sufletul de bucuria pe care o daruiesc altora si de dragostea pe care o primesc de la oameni. Pot sa fac orice caci este timp pentru toate! Viata incepe acum!

De multe ori ramanem blocati, paralizati intr-un loc pentru ca ne uitam in urma si regretele ne ingheata: nu am facut acel lucru, nu am spus atunci acele cuvinte, nu ne-am luat ramas bun, nu ne-am purtat cum ar fi trebuit, nu, nu, nu… Acum e prea tarziu, ne spunem cu resemnare… Si ne ducem viata mai departe cu goluri pe care incercam sa le umplem cu ceva, cu orice altceva… Si acest proces e din ce mai anevoios, drumul e din ce in ce mai greu, picioarele ni se impleticesc sub povara parerilor de rau si pana la urma ne oprim. Muti si nemiscati, ne uitam cum viata trece pe langa noi fara ca noi sa o traim; o privim ca pe un spectacol in care nu mai putem juca, caci e prea tarziu si suntem prea batrani…

Nu conteaza ce nu am facut pana acum, conteaza ce vom face de acum inainte! Este timp sa le spunem celor dragi ca ii iubim, e timp sa ne facem noi prieteni, este timp sa ne bucuram alaturi de cei vechi, este timp sa vindecam rani (se poate doar cu un cuvant!), e timp sa gasim lucrul acela care ne pune in fiecare zi in miscare, e timp sa ne bucuram de viata! In fiecare moment poti sa te uiti in urma si sa te intrebi daca iti place ce ai creat; daca da, mergi inainte! Daca nu, mergi inainte! In fiecare clipa iti poti desena viata asa cum doresti, fiecare moment este un nou inceput, fiecare secunda poate fi primul pas catre realizarea viselor, catre implinire. Viata incepe acum! Traieste-o din plin!

Puteti citi acest mesaj si aici.

Anunțuri

Un comentariu

Din categoria de toate

Un răspuns la „Viata incepe acum!

  1. Nici eu nu am regrete, nu cred in ele:) Rindurile tale sint pline de optimism si frumos. Bun asa!!!!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s