Seara de lectura 121.ro cu Iuliana Marciuc

Incepem anul literar la 121.ro cu o noua seara de lectura, cu un roman de dragoste si o invitata de seama: Iuliana Marciuc va fi alaturi de noi joi, 27 ianuarie de la ora 18:30 la libraria Carturesti – Muzeul Taranului Roman. Vom citi si com discuta pe marginea romanului CU FIECARE ZI de Danielle Steel, Editura Litera.

Detalii aici.

Ve asteptam!

Anunțuri

Scrie un comentariu

Din categoria de toate

Singuratate

ne macinam tristetile
in iarna rece
albi impreuna
si singuri

gandurile se izbesc cu ecou
de peretii metalici ai mintii
sufletul suna a gol
ca un pahar spart pe ciment

s-a terminat
jucariile s-au stricat
si mos craciun nu mai gaseste drumul spre casa
bradul a ars de tot
in amurgul taios de munte
maturam scrumul de globuri si beteala
si adunam craciunul
din glasuri de colindatori
si clinchet de serpi cu clopotei

hai, canta-mi
o, brad frumos
si cheama oamenii de zapada
sa-mi tina de urat
pana la primavara

Photo: Igor L.

Scrie un comentariu

Din categoria poeme

Poezia are potential de a uni oamenii – interviu cu Miruna Vlada

Am realizat un interviu cu Miruna Vlada pe care va invit sa il cititi mai jos sau integral pe 121.ro.

Am cunoscut-o pe Miruna Vlada anul trecut, cu ocazia unei emisiuni radio 121 LIVE despre poezie. Nu apucasem sa ii citesc poemele si am fost uimita sa descopar ca la varsta ei, 24 de ani, publicase deja doua volume de versuri si organizase festivaluri dedicate poeziei, dezbateri literare si culturale. Am invitat-o sa ne acorde un interviu pentru 121.ro si am descoperit o tanara plina de viata, care pune multa pasiune in ceea ce face si crede intr-o lume mai buna, unita si infrumusetata datorita poeziei.

Ai publicat poeme la o varsta la care altor tineri nu le e clar ce vor sa faca, care le este scopul… Tu stiai la 18 ani ca menirea ta este sa fii poeta, ca asta iti doresti?

M. V.Eu am scris cu bucurie si seriozitate de indata ce am invatat sa scriu la orele de caligrafie. In clasa a 4-a de exemplu imi amintesc ca am primit o diploma pe care scria ‘Miruna, Scriitoarea clasei’. Imi placea de atunci sa fac celebrele compuneri scolaresti, de care nu ma mai saturam, adesea faceam mai multe decat cele ce ni se cereau ca tema obligatorie. Ma simteam libera sa construiesc alte lumi, era deja clar ca ma jucam mult cu imaginatia si in scris acest lucru se implinea.

Apoi in clasa a 6-a am avut o problema grava de sanatate, am stat internata in spital 6 luni, imobilizata la pat, apoi alte 6 luni am stat in scaun cu rotile, a trebuit sa invat sa merg din nou, la propriu dar si la figurat. A fost un moment important caci din acel moment am inceput sa scriu asumat, deja nu mai avea legatura cu ce ni se cerea la scoala. Acest moment a coincis (cumva previzibil) si cu prima mea dragoste, asa ca am inceput sa umplu pagini si pagini cu poeme inflacarate si povesti ciudate. Toti cei care citeau ce scriam spuneau ca e prea complicat, ca nu prea se intelege, ca scriu prea matur pentru varsta mea, ba chiar unii apropiati erau convinsi ca am cam luat-o razna si i-au convins pe ai mei sa ma duca la psiholog (si asta doar pentru ca nu foloseam metafore sforaitoare specifice scrierilor adolescentine).

In liceu am avut marele noroc sa il intalnesc pe Octavian Soviany, care mi-a recomandat multe lecturi de capatai. Am avut apoi iarasi probleme de sanatate, spitale si apoi recuperare tot un an de zile.Tot pe atunci am inceput sa iau parte la cenacluri literare profesioniste, sa citesc literatura contemporana si sa cunosc scriitori adevarati. Parca mi s-a luat un val de pe fata. Nimeni nu ma mai considera nebuna, ba mai mult, toti ma incurajau sa scriu si sa imi gasesc propriul drum. Deci la 18 ani cand am debutat parcursesem deja niste etape esentiale (lecturi trainice si experimente textuale diverse). Uitandu-ma acum inapoi realizez ca eu nu am scris niciodata ‘in joaca’, pentru mine poezia si literatura in general a fost un fapt existential, atroce.

Imi aduc aminte o data ca m-am certat cumplit cu o persoana care ma prezenta intr-un context public, spunand ca am drept pasiune (hobby) poezia. Mi s-a parut o jignire oribila. Poezia e totul, nu e un hobby de weekend. Orice activitate a vietii mele e contaminata de poezie. Ulterior insa am realizat ca acest fel ‘de-a ma lua total in serios’ a adus si anumite prejudicii scrisului meu si mai ales receptarii poeziei mele…

 – De ce tocmai poezia si nu proza sau teatrul sau eseul?

M.V.Pentru mine poezia si proza s-au impletit de la bun inceput. Scriam niste texte de cam o pagina, sub forma de proza, dar erau extrem de poetice, desi aveau personaje si actiune. Am scris asa vreo 4 ani pana sa ma apuc de poemele din volumul meu de debut, Poemextrauterine. Nu-mi pasa daca genul e poezie sau proza, pur si simplu vroiam doar sa-mi las imaginatia sa o ia pe drumul ei, sa fiu libera si sa incerc sa ma inteleg. Orice alt tip de text literar am scris (eseurile din facultate de exemplu), mi s-a spus tot timpul ca sunt ‘prea poetica’. De aici am inteles ca poezia e pur si simplu parte a felului meu de a gandi si de a simti, nu e doar specie literara, e chiar rama unui tablou – mintea mea.

 – Cartile tale de poeme sunt putin mai neconventionale, cu titluri aparte: Poeme extrauterine, Pauza dintre vene… La ce te-ai gandit cand ai ales numele volumelor?

M.V.Titlul volumul meu de debut e Poemextrauterine, un singur cuvant. Multi au facut aceasta gafa sa desparta cele doua cuvinte, desi eu in titluri am pus in mod vizibil un singur cuvant, ce-i drept cam lung si greu de pronuntat. Iata cum conventia e mereu mai puternica si ne face ordine in minte fara ca macar sa protestam. Eu in poezie, cum am mai spus, caut mereu sensuri inalte, existentiale. Asa s-a intamplat si cu titlul primului meu volum. Pentru mine ‘extrauterinitatea’ nu era doar o boala a femeilor care pierd o sarcina. Am inteles-o ca pe ceva mai profund, ca pe un refuz al pruncului de a se naste normal, iar aceasta anomalie fiind provocata de chiar femeia insasi, care refuza sa se mai supuna stereotipiilor sociale si nu mai vrea sa se defineasca exclusiv prin uter, ci in afara lui. In uter apare viata, la fel cum in inima unui poet apare poemul. Adesea in conventiile sociale femeia e redusa la uter, la rolul de a aduce viata. Dar ce se intampla cu femeile a caror sarcina e pozitionata in afara uterului? Ele nu mai sunt fiinte? Ce sunt ele, extra-femei? Asa ca mi-am dorit sa scriu un fel de poezie-manifest (ba chiar am publicat intr-o revista literara si un manifest in toata regula…) despre femeile care se plaseaza ele insele, printr-un efort de vointa si de revolta, in extrauterinitate. Astfel, anomalia (simbolizata de extrauterinitate) devine o alta imagine a normalitatii, o stare de insurgenta impotriva lumii dogmatice in general. Extrauterinitatea devine astfel un exces de vointa feminina, o forma de putere maladiva care cotropeste tot ce-i in jur, o forma de a fi suficienta siesi. Trebuie precizat ca aceste semnificatii le-am gasit cu mult mai tarziu dupa publicarea volumului, dar abia acum realizez ca mesajul tuturor poemelor din carte e chiar acesta, astfel ca titlul e unul foarte potrivit (desi initial l-am ales ca sa sochez). Pauza dintre vene e o metafora ce apare intr-unul din poemele mele. Acest al doilea volum e in stransa legatura cu primul, nu doar ca duce mai departe discursul ‘manios’ din volumul de debut, dar aduce si ceva mai multa substanta mesajului poetic, desi poate nu atat pe cat ar fi trebuit. Am un sentiment de usoara de neimplinire cu acest volum, in sensul ca poate ar fi trebuit sa mai astept putin sa se ‘coaca’ inainte de a-l publica. Oricum, cred ca ‘pauza dintre vene’ e o metafora deschisa, care te trimite in multe directii, ca si extrauterinitatea, facand legatura si cu lumea senzoriala, dar si cu cea spirituala. Eu pur si simplu m-am gandit asa: viata trece prin vene, dar printre vene ce trece? Cum e sa te asezi intre vene si sa privesti de acolo lumea? Aşa ca am explorat cumva in acest volum toate reziduurile ‘de dincolo de viata’, de dincolo de vene.

CITITI continuarea pe 121.ro

Scrie un comentariu

Din categoria de toate, eu si lumea

Vieti paralele

somn după somn
vise în ceață
trăiesc de fiecare dată
o nouă
neîncepută viață
sunt veșnic tânără
alerg prin palate de cleștar
fără să înțeleg nimic
cu gheara morții în suflet

flash
o iau de la capăt
cu gangsteri negri
pe urmele mele
în ploaie
gloanțele mici și fierbinți
mor în trupul de fum
ziua se rupe
ploaia se face scrum

lumina violează retina
aburul cafelei
spală memoria amorțită
gânduri de piatră din secolul trecut
se topesc în papucii de casă
respir…
am murit
sau m-am trezit
din nou
în altă viață?

Un comentariu

Din categoria poeme

Ploaie de mai

ploaie de mai
in noiembrie
ninge cu flori
in decembrie
zapada mieilor
ne mangaie tamplele
in arsita verii
adormim cu pescarusii
pe tarmuri galbene
la capatul marii

2 comentarii

Din categoria poeme

Un mesaj emotionant

Intr-adevar un mesaj impresionant. Ascultati-l!

Mai multe despre Kiesha Crowther – Little Grandmother – http://www.tribeofmanycolors.net/ro/kiesha/kiesha-crowther.html

Scrie un comentariu

Din categoria eu si lumea

Flux si reflux

ascult
respiratia universului
inainte si inapoi
printre stele si galaxii
pamantul respira si el
noapte, zi
noapte, zi

marea trage aer
in abisuri intunecate
si se intinde spre tarm
cu creste inspumate si panze de corabii
pasarile isi desavarsesc zborul
singuratati in vazduh
aluneca pe pamant
intr-o dulce toropeala
oamenii se iubesc
si uita de ei
arzandu-si uratul
cu limbi de foc
si dans de jaratec

cand zorii se sparg
iubirile isi dau sufletul
pe rugurile noptii

pana la urmatoarea imbratisare
cautam dragostea
in toate punctele cardinale
fugim spre marginile lumii
ca sa ne regasim
in tristeti contopite
unii in bratele altora
singuri
impreuna
tu si eu
respirand
odata cu cerul

Un comentariu

Din categoria poeme